am vrut sa ucid un demon…

E liniste acum… ahh.. nu imi place linistea.. ma omoara.. cu fiecare clipa.. cu fiecare gura de aer trasa in piept. Si totusi.. si totusi ceva acum ma face sa tresar. Am timp sa ma regasesc.. sa ma descopar..

Caut in prezent.. nimic.. caut in trecut.. derulez timpul cu pasi repezi.. stai.. “aici!”. Ceva din interior striga ” Stop!”. E o amintire pierduta undeva intr-un colt intunecat al memorie.

Personajele? Normal – memoria mea, amintirea mea – “eu”. Si mai e cineva.. Da! Nu sunt singur… mai e o fata. Sa ii spunem simplu.. “ea”.

Atmosfera? O noapte friguroasa de decembrie.. zapada. Prima zapada in aceasta iarna. Imi aduc aminte din ce in ce mai clar. Ceata dispare. Era sambata.. prima sambata de dupa Craciun.

Peisajul? Strazi pusti si reci.. un hol banal de camin.

Dar nici personajele, nici atmosfera si nici peisajul nu sunt importante. Doar au contribuit.. au fost rotitele din angrenajul ce a declansat tresarirea la regasirea acestei amintiri. AM SIMTIT! Un “eu” uman. Putea sa fie o alta “ea”.. putea sa fie joi.. putea sa fie vara. Nici macar “eu” nu trebuia sa fiu personaj. Puteati fi chiar voi atata timp cat eu sunt cel care a simtit, care a tresarit.

Totul incepe tarziu in noapte. Cum am ajuns acolo, ce s-a intamplat pana in acel punct nu conteaza. Amintirea dezvaluie doar acest tablou. Restul e in ceata. Asa si trebuie.. pentru ca doar acest “tablou” il vreau expus.

“Eu”…”ea”.. noi.. rataceam pe strazi fara o destinatie anume. Poate doar un scop comun. Sa fim impreuna.. sa ne apropiem.. sa ne cunoastem. Totul era departe de a fi perfect.. frigul, strazile “seci”, oboseala.. Ar fi inghetat in mod normal fiecare por din mine.. dar am descoperit privirea ei, i-am simtit mana strans lipita de a mea, buzele moi si calde atingandu-le pe ale mele. Restul a disparut. Eram doar “eu” si “ea”.

Totul s-a schimbat. A fost ca un moment de sinceritate cu mine.. si cu ea. O ratacire si o regasire in acelasi timp.. ciudat! Eram uimit de mine.. de ceea ce spuneam. De sinceritatea mea. De faptul ca nu mai pastram pentru mine, ca spuneam ce simt.. ca vorbeam despre mine. Eu.. care prefer sa raman un simplu “anonim”..

Mi-am SIMTIT inima cum prinde viata. Frig afara.. gheata din inima se topea. In sfarsit!.. nu mai aveam doar un cord nenorocit.

Cred ca m-am “indragostit” pentru o noapte.. doar “cred” pentru ca sentimentul imi este distant si ciudat..

Am SIMTIT ca vreau sa omor demonul din mine..

… a fost doar un gand ratacit. O clipa.. o soapta din interior…

… apoi? TREZIREA.. brusca.. galagioasa.. a venit ca o lovitura brutala. A spulberat fiorul. Mi-a inghetat iar inima usor incalzita.. a readus-o in starea de normalitate. In locul ei a inceput sa bata iar.. si iar.. un cord.. si atat. Luciditatea asta odioasa a inlaturat amorteala.. betia. Era doar o fantasmagorie. Nu puteam sa omor un demon.. o parte din mine.. numai pentru o iluzie. NU! Nu inca.. mai am nevoie de el. Ne completam. Suntem unul – “EU”. Un “eu” pe care, daca as stii cum, probabil l-as ura si l-as iubi.

ahh.. dar a fost doar un vis… linistea m-a facut sa visez. A creat aceasta poveste scrisa in cuvinte seci si reci. Un vis nu este niciodata suficient de real.. La fel ca “ea”.. la fel ca toata aceasta promenada in adancul fanteziei mele. Nici ziua anume nu e reala.. nici zapada.. nici “trairea”.. ma agat de un gand.. macar “trairea”. Nimic nu e real insa.. pentru ca acum sunt treaz.

Tot ceea ce transcende fantezia si isi arata coltii urati in realitate este demonul. Ahh.. demonul.. de ce el?.. de ce tocmai el?.. de ce nu “trairea”.. el.. atat de urat.. atat de necesar mie. Atat de vizibil uneori. Atat de puternic incat abia pot sa il controlez.. sa il “tin” sa isi arate chipul urat.

Trebuie sa visez iar. “Acolo” eu sunt mai puternic. “Acolo” rautatea lui nu ma atinge.. dar.. mereu acest “dar”.. tot “acolo” el este mai puternic.. mult mai grotesc.. preia total controlul si ma sfasie pe mine si pe toti care ii vin in cale..

..depinde de vis…

… acum demonul doarme.. vreau un alt vis cu o alta “ea”.. cu un alt “eu” uman.. cu o aceeasi “traire”. Nici nu conteaza daca e o alta “ea” sau nu.. pentru ca fantasmele imbraca ce chip vor… un chip schitat pe o coala imaginara cu un creion tocit ce sta aruncat pe biroul meu dezordonat..

Ma apropi incet de pat. Vreau sa visez! Lasati-ma sa visez.. fara limite..

ahhhh… vreau… de ce?

Ce e cu mine..? A trecut atata timp… de cand nu am mai simtit… de ce? vreau sa simt.. vreau sentimente… de ce nu imi pasa… vreau sa imi pese.. De ce nu? De ce? De ce si iar de ce.. Urasc intrebarea si totusi nu stiu sa urasc.. nu pot sa o simt nici pe asta. Am incercat, am studiat sentimentele.. le-am citit in carti si totusi nu pot decat sa le simulez… Altii incearca sa simuleze iniferenta… de ce eu trebuie sa simulez sentimetele. Urasc si sentimentele.. sunt atat de “umane”.. eu ce am? incerc sa ma cunosc si nu pot. Incerc sa ma “gasesc” in carti si nu reusesc.

As fi vrut macar de data asta sa imi pese. Urasc si indiferenta mea.. si totusi cum sa reusesc sa o urasc. Stiu ce inseamna a ura.. stiu ce inseamna a iubi si totusi de ce nu ma trece niciun fior cand imi doresc sa o fac. De ce nu ma faci sa simt.. de ce sunt atat de rece si mort… iar acest “de ce” obsedant. Ce e asa “gresit” sa iti pese.. ma simt tradat. Vreau regrete, vreau fiori. Vreau totul!

Vreau sa fiu la pamant si sa ma ridic. Vreau sa te simt, vreau sa ma simt. Vreau multe si totusi nu vareau nimic cu adevarat. Vreau ceva sa ma cutremure, sa ma trezeasca si sa ma omoare. Nu pot sa plang, rad fals. Sunt un actor si atat. Sunt un actor in viata mea si asta ma apropie cu pasi grabiti spre final.. ramanand tot gol si rece… te urasc si pe tine ca nu pot ura pe mine. Ce au uitat sa puna in “sufetul” meu. De ce l-au cladit asa pustiu?

Vreau “parfumul iubirii” despre care am citit, vreau sa cunosc deznadejdea si ura.. vreau sa cunosc gelozia. Vreau totul! Vreau sa fiu uman. Vreau sa ma ajuti.. tu.. fanasma mea. Vreau sa te cunosc.. vreau sa iti dau un chip.

Mi-am pierdut visele.. am ajuns sa imi “joc” viata.. M-am uitat pe mine. Nimeni nu ma opreste sa visez fara limite.. dar e probabil.. atat de pustiu daca nu pot sa le si simt. De ce nu pot plange din inima. De ce inima mea nu plange.. cord nenoricit.. pulsezi degeaba. Vreau o inima. Te schimb, imi schimb cordul cu o “inima calda”. Te schimb organ obosit.. esti pustiu.

Ce sec.. si totusi zambesc.. zambesc ca e usor. E uman, te face mai…

Imi e greu sa gasesc si cuvinte.. sunt asa intortocheate si grele cand incerci sa exprimi ceva fara sa simti. Mi-am zis ca e bine asa.. dar devine plictisitor. Aceeasi zi, alta zi.. toate diferite si totusi toate la fel. Cum e sa alergi dupa iubire? Cum e “iubirea” traita si nu “vazuta” din randuri reci asternute in carti.

Cuvinte goale aruncate pe un blog la fel de rece ca mine. M-am plictisit sa ii “cercetez” pe altii si sa le “traiesc” sentimentele din perspectiva lor. Vreau sa le pot simti pe ale mele.. vreau sa incep sa fiu original. Vreau totul! Vreau viata in ani si nu ani in viata.

Vreau sa traiesc! ahhh.. vreau sa traiesc.. de ce?