“prea tarziu…”

Deschid încet uşa, ma îndrept către tine, păşesc apăsat clatinându-mă uşor. Pradă unui zbucium chinuitor… palid… oboist. Starea de totală descurajare… de adâncă depresie sufletească îmi încordează resorturile vitale cu o forţa extraordinară declansându-se într-un formidabil elan de trăire. Paşii se răresc… genunchii imi tremură. Un zâmbet vag… pierdut.. rătăceşte pe chipul meu.

Stai întinsă pe pat… aproape dezbrăcată . Lumina difuză îmbracă trupul tău bolnăvicios… umbrele încep să prindă contur pe formele netede.. adolescentine. Şuviţe de păr – lungi, ondulate, uşor îmbâcsite de la atâta fixativ si parfum aproape că îţi acopera chipul. Urme de dermatograf – puţin sărat – îţi conturează vag ochii de un negru mort, rece. Mă urmăreşti cu privirea până ajung aproape de tine… apoi brusc tresari. Te iau in braţe… îti ating buzele… iti simt parfumul… te privesc… te iubeam.

O claritate extraordinară imi luminează mintea si.. da.. de ceva timp deja.. am şi o inima… o simt uneori. Toate indoielile, tot zbuciumul păreau să se spulbere de odata topindu-se într-o linişte senină, într-o armonie desavârşită plină de bucurii şi speranţe şi de o conştiinţă deplină a finalitaţii. Dar aceste momente de luciditate, aceste scurte sclipiri nu erau decât presentimentul clipelor finale.

Demonul m-a părăsit…

A trecut deja mai bine de o lună… Prea multe trăiri, totul este atât de nou şi de ciudat… Nu mai fac faţă… am nevoie de EL!

Problemele tale au devenit ale noastre… Boala ta e acum şi a mea.

Dulce ignoranţă…

… vulnerabil.. nu am ştiut că un lanţ le uneşte.. unul care atârnă atât de greu.. credeam că toate se aranjează de la sine…

… privirea ta.. cu totul neobişnuită.. grea.. ciudată.. ca şi cum un gând sumbru.. apăsator îţi stăruie în minte. Poate că stiai.. Încerc să mă desprind de ea.. te sărut in grabă..

„Ne vedem mâine…”

Buzele tale, şoptesc un „te iubesc” tremurat. Mă fac că nu aud.. Voiam doar să plec.. parcă o forţa ciudată îmi apasă pe piept… trebuia să plec. Trântesc uşa in urmă..

… poate că era demonul.. în acea noapte i-am simţit răsuflarea aproape. „Totul o să fie bine.. întotdeauna este..”. Păcat că nu ţi-am zis şi ţie asta. Nu ar fi schimbat nimic, cuvintele singure nu au nicio putere iar un „te iubesc” nu a valorat niciodată mai puţin…

Zbucium.. descurajare.. iubire.. bucurie.. tristeţe.. au plecat.. toate!  A ramas doar EL.. mult timp.. mai real.. mai urât.. mai rece ca niciodata. Eu sunt tu.. sunt idiotul mereu pe drumuri.. iar tu!? Păpuşarul din umbră. Am nevoie de tine!

.. da.. „Ne vedem mâine!”…dar acest „mâine” s-a transformat mai urât ca niciodată într-un „prea târziu”.

.. iluzia rămâne.. şi atunci amândoi vom rătăci prin amintirea acelui „mâine”. Caută-mă în visuri!

-Hei! Trezirea leneşule! Am examen azi.. trebuie să plec! Mergi şi cu mine? Te roog!…

-Mai taci odată… stinge lumina! Lasă-mă! Lasă-mă să visez…

Lasaţi-mă să visez… fără limite…

… aprind o lumânare… doi trandafiri… un zâmbet…

Uite…

Uite ca s-a intamplat… uite ca simt… respir… traiesc. Traiesc o amintire… o zi de vara… o secunda ce insista sa fie reala pierduta in ochii ei ciudati.

A inceput ca o joaca si… ironic asta este tot ce a fost pentru mine… pentru noi. Nu e vina ei ca vrut un inger pazitor… nu e vina mea ca am fost un demon deghizat.

Alta ea… aceeasi poveste pe care o recitesc in felul meu, o traiesc, o simt in felul meu. Nu are randuri de genul “Ochii ei ca doua stele… buzele ca catifeaua… bla bla” . Nu vreau sa ma lesine.. vreau sa ma faca sa zambesc… sa zbier… sa tremur! Poate ca nu am stiut niciodata sa iubesc precum in basme de aceea imi scriu singur unul doar al meu.

Nu are o Ileana Cosanzeana… ci o simpla “ea” care la un moment a fost acea “ea”… sigur eu nu sunt Fat-Frumos ci mai degraba zmeul deghizat in bufon. Iubirea pura lipseste cu desavarsire. M-a atras nebunia ei… rautatea… Fiecare a jucat un rol si ne-am indragostit de actori. Cand s-a terminat basmul… “Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”… realitatea ne-a sufocat… visul a disparut… nu am putut sa-i mai spun ce simt… nu am vrut… nu a vrut. Nu aveam cum. Nu o cunosteam. Nu ma stia. Eram doi straini in lumea asta agitata. Cine mai are timp de basme?

Eu sunt… tu esti… hai pe la mine poate ne… hai si nunta… uite doi copii sa fie. Nu te mai supart!! Te urasc!! Vrei pensie alimentara? Nu am!! Sa te… cu tot cu ai tai… Realitatea? Cine o vrea?

Ce infiorator e sarutul dezamagirii… ce placut e… te face sa traiesti, sa vrei sa o iei de la capat, sa renunti, sa mori, sa zbieri, sa plangi, sa zambesti, sa urasti, sa iubesti… sa uiti! Chiar ma… da! tu asta… “Cat mai e ma un bilet catre rai?”. Ofer doua la schimb pentru un loc in primul rand in iad. Timp nu am destul… iadul suna infricosator de bine fata de “NIMIC”

-Ce urmeaza acum? NIMIC!! Cum nimic?… Cum nimic?!? Mai vreau timp pentru o alta ea… pentru alte ele… pentru alt basm… pentru un alt tremur…

Vreau si eu povestea mea cu “diavolul de hartie”… vreau si eu sa mai apuc ranjetul lui batjocoritor…

…ahhhh… diavolul meu de hartie… dulcele meu diavol. Unul.. doi.. patruzeci si noua. Da! Acele zeci de caricaturi de hartie… acele groaznice caricaturi impaturite atent in chip de drac ce ma privesc ironic de pe policioara prafuita.. ce imi zambesc dureros de batjocoritor atunci cand visez la caldura din trupul ei tremurand.. la surasul ei nebun si ciudat de ametitor.. la privirea ei.. ahhhh.. privirea ei.. stai!! Cum era? Nu pot sa imi aduc aminte.. nu.. diavolii nu imi dau voie.. privirea ei se suprapune cu a lor.. un spectacol grotesc ia nastere. RENUNT!! DA!! Renunt! si la locul in primul rand din iad.. totul pentru o clipa pe scara la acest nou spectacol.

Schimbarea brusca de lumina din camera accentueaza zambetele lor colturoase.. spectacolul creste in intensitate.. inima bate puternic.. clipa se transforma in eternitate.. “acum sunt mai pustiu ca-ntotdeauna.. acum mi-e cel mai rau si cel mai bine”!

-Scuze ca ti-am aprins lumina dar e timpul sa..

-NU!

Stai…a fost doar un vis?!

-NU!!

-Dar ai zis sa te trezesc ca..

-Am zis “NU”.. Lasa-ma! Lasati-ma toti!

Lasati-ma sa visez.. fara limite..

chip purtat de vant.. o poveste stearsa..

Ahh… Lasa-ma in pace! Iesi din mintea mea. Un sentiment ciudat.. am vrut sa il uit.. dar totusi un sentiment..  merita..

Sa ne inchipuim o “casuta” de messenger.. o oarecare conversatie.. o oarecare “ea”. Cateva trairi “ciudate” isi fac simtita prezenta.. nu le dau atentie. Totusi gandul ma urmareste.. de obicei imi transmitea altceva. Nu e nimic, imi zic.. conversatia continua.. ceva nu e in regula.. ma simt obosit.. incep sa simt inima cum bate.. unde e cordul meu tacut?.. restul se oprise.. “ma deprimi” scriu eu sec… nici nu stiu de ce am impartasit sentimentul.. dar parca ma coplesise..

Am nevoie de aer.. plec.. evadez.. respir.. respir un aer trist.. parca totul era stins, fara gust. Vantul purta cu el chipul “ei”. De ce ma urmaresti? Nu era acel sentiment.. cand te gandesti la cineva ca vrei.. ca nu poti sa il uiti.. nu! Ma simteam urmarit.. privit.. trebuia sa scap!

Ne strangem.. inca putin si o sa uit tot.. discutia.. sentimentul.

Aleg ei o oarecare terasa… Nu! imi zic..  terasa unde am fost prima oara cu “ea”.. tot “ea” iar si iar.. Ce se intampla? Urcam la etaj.. ma simt din ce in ce mai ciudat.. o singura masa libera! Un alt fior.. aceeasi masa! Ce e asta?.. de ce nu ma lasi in pace?

Masa era rezervata. Cineva.. cumva parca m-a auzit.. incep sa imi revin. O sa treaca sentimentul! Alta tereasa.. isi face aparitia o fata pe care nu o stiam. Ma uit la ea.. demonul tresare.. il simt “Draguta!”.. intinde mana..NU!.. prea de tot.. sentimentul revine. Cum sa aiba acelasi nume? Nici nu mai cunoscusem sau auzisem macar pe altcineva cu acel nume.. si.. tocmai in seara asta?.. prea multe coincidente. De ce nu imi da pace?.. a fost o simpla conversatie pe messenger.. kilometrii ne despart… oare e posibil?

Si muzica? Ce playlist au… sa se repete de atatea ori aceeasi melodie.. evident care imi aducea aminte tot.. de “ea”.. deja ma simt sufocat.. bautura nu mai avea gust.. tigarile nu ma mai saturau… glumele nu ma faceau sa rad.

Prea ciudat.. plec.. vreau sa te uit.. undeva..in paharul cu bere lasat pe masa..

Incerc sa inteleg sentimentele.. le trag adanc in piept.. nu erau ale mele.. nu aveau de ce.. si totusi de ce ma simt deprimat… obosit.. de ce ma urmareste chipul “ei”?

Alt vis ciudat?.. totul a fost in imaginatia mea?.. nici nu mai stiu ce e real.. si ce nu..poate ca “ea” nici nu exista.. nici trairea ciudata.. poate nici macar iesirea in terasa..

… deschid messenger’ul.. caut fara sa vreau confirmare.. “ea” exista.. dar poate restul a fost un vis.. un vis ciudat.. o poveste ce s-a sters.. o rescriu acum.. o recitesc.. o retraiesc..

Lasati-ma sa visez.. fara limite..

povestea “ei”..

Stau… liniste iar… ma uit in jur… nimic.. o tigare. O aprind! Incet.. asa.. trag un fum. O gura de aer. Ciudat.. cu fiecare gura de aer viata se scurteaza.. timpul omoara tot… “e ucigasul perfect”.. ne face sa uitam cine am fost.. ne distruge visele.. omoara ura.. omoara iubirea..

Cu fiecare fum tras tigarea e mai aproape de sfarsit.. cum e posibil?..  cum e posibil sa iti vezi viata intr-o tigare.. am ajuns la filtru.. am ucis-o! O arunc.. i-a trecut timpul… e doar un gunoi acum.. un gunoi intr-o scrumiera aruncata undeva pe un birou dezordonat.. o camera dezordonata.. o viata dezordonata..

Oare la fel fac si cu viata?.. o fumez? Ce ironic… Nu m-am gandit niciodata din perspectiva “ei”…

Demonul se trezeste la gandul crimei…

“-Mai ia una.. mai omoara una.. DA! Omoar-o!”

Trecutul ii apartine ei.. viitorul.. ei bine.. i l-am furat! De ce nu? Poate alte buze o mangaiau, alti plamani ii luat sufletul. Dar.. de ce nu eu? Intr-o clipa sa iei cuiva planurile, visele.. TOT! Tigarea.. asta e destinul ei.. dar.. altcineva.. sa furi viitorul altcuiva? Demonul tresare.. gandul il atata.. incepe sa isi arate coltii!

am vrut sa ucid un demon…

E liniste acum… ahh.. nu imi place linistea.. ma omoara.. cu fiecare clipa.. cu fiecare gura de aer trasa in piept. Si totusi.. si totusi ceva acum ma face sa tresar. Am timp sa ma regasesc.. sa ma descopar..

Caut in prezent.. nimic.. caut in trecut.. derulez timpul cu pasi repezi.. stai.. “aici!”. Ceva din interior striga ” Stop!”. E o amintire pierduta undeva intr-un colt intunecat al memorie.

Personajele? Normal – memoria mea, amintirea mea – “eu”. Si mai e cineva.. Da! Nu sunt singur… mai e o fata. Sa ii spunem simplu.. “ea”.

Atmosfera? O noapte friguroasa de decembrie.. zapada. Prima zapada in aceasta iarna. Imi aduc aminte din ce in ce mai clar. Ceata dispare. Era sambata.. prima sambata de dupa Craciun.

Peisajul? Strazi pusti si reci.. un hol banal de camin.

Dar nici personajele, nici atmosfera si nici peisajul nu sunt importante. Doar au contribuit.. au fost rotitele din angrenajul ce a declansat tresarirea la regasirea acestei amintiri. AM SIMTIT! Un “eu” uman. Putea sa fie o alta “ea”.. putea sa fie joi.. putea sa fie vara. Nici macar “eu” nu trebuia sa fiu personaj. Puteati fi chiar voi atata timp cat eu sunt cel care a simtit, care a tresarit.

Totul incepe tarziu in noapte. Cum am ajuns acolo, ce s-a intamplat pana in acel punct nu conteaza. Amintirea dezvaluie doar acest tablou. Restul e in ceata. Asa si trebuie.. pentru ca doar acest “tablou” il vreau expus.

“Eu”…”ea”.. noi.. rataceam pe strazi fara o destinatie anume. Poate doar un scop comun. Sa fim impreuna.. sa ne apropiem.. sa ne cunoastem. Totul era departe de a fi perfect.. frigul, strazile “seci”, oboseala.. Ar fi inghetat in mod normal fiecare por din mine.. dar am descoperit privirea ei, i-am simtit mana strans lipita de a mea, buzele moi si calde atingandu-le pe ale mele. Restul a disparut. Eram doar “eu” si “ea”.

Totul s-a schimbat. A fost ca un moment de sinceritate cu mine.. si cu ea. O ratacire si o regasire in acelasi timp.. ciudat! Eram uimit de mine.. de ceea ce spuneam. De sinceritatea mea. De faptul ca nu mai pastram pentru mine, ca spuneam ce simt.. ca vorbeam despre mine. Eu.. care prefer sa raman un simplu “anonim”..

Mi-am SIMTIT inima cum prinde viata. Frig afara.. gheata din inima se topea. In sfarsit!.. nu mai aveam doar un cord nenorocit.

Cred ca m-am “indragostit” pentru o noapte.. doar “cred” pentru ca sentimentul imi este distant si ciudat..

Am SIMTIT ca vreau sa omor demonul din mine..

… a fost doar un gand ratacit. O clipa.. o soapta din interior…

… apoi? TREZIREA.. brusca.. galagioasa.. a venit ca o lovitura brutala. A spulberat fiorul. Mi-a inghetat iar inima usor incalzita.. a readus-o in starea de normalitate. In locul ei a inceput sa bata iar.. si iar.. un cord.. si atat. Luciditatea asta odioasa a inlaturat amorteala.. betia. Era doar o fantasmagorie. Nu puteam sa omor un demon.. o parte din mine.. numai pentru o iluzie. NU! Nu inca.. mai am nevoie de el. Ne completam. Suntem unul – “EU”. Un “eu” pe care, daca as stii cum, probabil l-as ura si l-as iubi.

ahh.. dar a fost doar un vis… linistea m-a facut sa visez. A creat aceasta poveste scrisa in cuvinte seci si reci. Un vis nu este niciodata suficient de real.. La fel ca “ea”.. la fel ca toata aceasta promenada in adancul fanteziei mele. Nici ziua anume nu e reala.. nici zapada.. nici “trairea”.. ma agat de un gand.. macar “trairea”. Nimic nu e real insa.. pentru ca acum sunt treaz.

Tot ceea ce transcende fantezia si isi arata coltii urati in realitate este demonul. Ahh.. demonul.. de ce el?.. de ce tocmai el?.. de ce nu “trairea”.. el.. atat de urat.. atat de necesar mie. Atat de vizibil uneori. Atat de puternic incat abia pot sa il controlez.. sa il “tin” sa isi arate chipul urat.

Trebuie sa visez iar. “Acolo” eu sunt mai puternic. “Acolo” rautatea lui nu ma atinge.. dar.. mereu acest “dar”.. tot “acolo” el este mai puternic.. mult mai grotesc.. preia total controlul si ma sfasie pe mine si pe toti care ii vin in cale..

..depinde de vis…

… acum demonul doarme.. vreau un alt vis cu o alta “ea”.. cu un alt “eu” uman.. cu o aceeasi “traire”. Nici nu conteaza daca e o alta “ea” sau nu.. pentru ca fantasmele imbraca ce chip vor… un chip schitat pe o coala imaginara cu un creion tocit ce sta aruncat pe biroul meu dezordonat..

Ma apropi incet de pat. Vreau sa visez! Lasati-ma sa visez.. fara limite..

ahhhh… vreau… de ce?

Ce e cu mine..? A trecut atata timp… de cand nu am mai simtit… de ce? vreau sa simt.. vreau sentimente… de ce nu imi pasa… vreau sa imi pese.. De ce nu? De ce? De ce si iar de ce.. Urasc intrebarea si totusi nu stiu sa urasc.. nu pot sa o simt nici pe asta. Am incercat, am studiat sentimentele.. le-am citit in carti si totusi nu pot decat sa le simulez… Altii incearca sa simuleze iniferenta… de ce eu trebuie sa simulez sentimetele. Urasc si sentimentele.. sunt atat de “umane”.. eu ce am? incerc sa ma cunosc si nu pot. Incerc sa ma “gasesc” in carti si nu reusesc.

As fi vrut macar de data asta sa imi pese. Urasc si indiferenta mea.. si totusi cum sa reusesc sa o urasc. Stiu ce inseamna a uri.. stiu ce inseamna a iubi si totusi de ce nu ma trece niciun fior cand imi doresc sa o fac. De ce nu ma faci sa simt.. de ce sunt atat de rece si mort… iar acest “de ce” obsedant. Ce e asa “gresit” sa iti pese.. ma simt tradat. Vreau regrete, vreau fiori. Vreau totul!

Vreau sa fiu la pamant si sa ma ridic. Vreau sa te simt, vreau sa ma simt. Vreau multe si totusi nu vreau nimic cu adevarat. Vreau ceva sa ma cutremure, sa ma trezeasca si sa ma omoare. Nu pot sa plang, rad fals. Sunt un actor si atat. Sunt un actor in viata mea si asta ma apropie cu pasi grabiti spre final.. ramanand tot gol si rece… te urasc si pe tine ca nu ma pot uri pe mine. Ce au uitat sa puna in “sufetul” meu. De ce l-au cladit asa pustiu?

Vreau “parfumul iubirii” despre care am citit, vreau sa cunosc deznadejdea si ura.. vreau sa cunosc gelozia. Vreau totul! Vreau sa fiu uman. Vreau sa ma ajuti.. tu.. fantasma mea. Vreau sa te cunosc.. vreau sa iti dau un chip.

Mi-am pierdut visele.. am ajuns sa imi “joc” viata.. M-am uitat pe mine. Nimeni nu ma opreste sa visez fara limite.. dar e probabil.. atat de pustiu daca nu pot sa le si simt. De ce nu pot plange din inima. De ce inima mea nu plange.. cord nenoricit.. pulsezi degeaba. Vreau o inima. Te schimb, imi schimb cordul cu o “inima calda”. Te schimb organ obosit.. esti pustiu.

Ce sec.. si totusi zambesc.. zambesc ca e usor. E uman, te face mai…

Imi e greu sa gasesc si cuvinte.. sunt asa intortocheate si grele cand incerci sa exprimi ceva fara sa simti. Mi-am zis ca e bine asa.. dar devine plictisitor. Aceeasi zi, alta zi.. toate diferite si totusi toate la fel. Cum e sa alergi dupa iubire? Cum e “iubirea” traita si nu “vazuta” din randuri reci asternute in carti.

Cuvinte goale aruncate pe un blog la fel de rece ca mine. M-am plictisit sa ii “cercetez” pe altii si sa le “traiesc” sentimentele din perspectiva lor. Vreau sa le pot simti pe ale mele.. vreau sa incep sa fiu original. Vreau totul! Vreau viata in ani si nu ani in viata.

Vreau sa traiesc! ahhh.. vreau sa traiesc.. de ce?

loooooong time…

   A trecut ceva vreme de cand am mai aruncat o privire pe… blog’ul asta. Nice.. oricum nu il citea nimeni. Mai bine zis viziona. Ei na acum… nici macar eu nu o faceam. Are putine cuvinte.. mai multe imagini.

   Ciudat.. nici eu nu am prea multe cuvinte in clipa de fata. Atat de ciudat.. vreau sa fac ceva si nu stiu ce.. Mai am timp.. inca mai am timp sa ma hotarasc. Sper doar ca acest “mai am timp” sa nu ma paraseasca si acel “mai tarziu” sa nu devina “prea tarziu”.

Sezonul nuntilor…

Nuntile…

… motiv sa iti scoti hainele “prafuite” de la naftalina, sa “pui” tot aurul din casa pe tine si sa bei fara masura..

Ce alt prilej mai bun sa iti “revezi” rudele (de a caror existenta nici nu stiai) decat o nunta. Adica daca mai vin si cine stie ce rude de pe un “varf de deal”, de care nici nu ai auzit (aici ma refer la “deal”, ca de ele nici nu se pune problema), peisajul devine deja grotesc. Nu de alta dar cum pe acolo nu au ocazia sa foloseasca fardurile fac cu aceasta ocazie fel de fel de experimente… Daca deja coloritul te-a dat peste cap.. vine muzica. Nu o fi manea (cica lautareasca care tot a manea da) si nu de alta dar saturat de acest gen (pe care il ascult(i) la fiecare colt) tot timpul nu am facut altceva decat sa ma gandesc cum l-as omora pe interpret.

Dar partea cea mai buna e “reintalnirea” cu rudele… Vezi tot felul de fete (pe care nu le-ai mai vazut in viata ta).. vin la tine, iti surad..”Buna, sunt matusa ta! vai da’ ce mare te-ai facut!!” (desi nu te-au vazut in viata lor)… Te uiti la ele, le surazi (deja) mecanic (Cine dracu o mai fi si asta si ce mai vrea de la viata mea?)… Apoi te asezi la masa ta linistit… in fata ta o domnisoara cu un decolteu de ramai blocat.. dintr-o data un cot pe sub masa.. una din putinele fete familiare “e vrisoara ta din partea… (alt necunoscut)”… Apoi schimbi brusc privirea… alta directie, alte fete… te fascineaza o pereche de ochii albastri.. chip placut.. iti surade.. aceeasi replica te izbeste “E verisoara din partea…” (doamne da’ cate rude mai am… cu cate verisoare oi “fi iesit” eu in timp fara sa am macar idee..). Renunti la ideea de a te mai uita undeva (si totusi fata asta din fata imi e ruda.. ar trebui sa ii zic sa puna ceva pe ea). Muzica nu iti place (si ce daca), atmosfera nu iti place (si ce daca), fetele iti plac (si ce daca)… asa ca te resemnezi sa iti ineci “amarul” in cola.. ca alcoolul a fost la inceput… si in cantitati mici sa nu ajungi ca cei pe care nu ii suporti. Apoi spre dimineata… toti imbibati de alcool… o mai apuca pe vreo ruda dragu’ de tine, te ia in brate, te intoarce pe toate partile, te pupa (doamne ce duhneste a bautura..)..nici nu sti cum sa scapi de ea fara sa nu fi mitocan… desi oricum nu o sa o mai vezi in viata ta.. sau poate pentru inca alti 20 (si ceva) de ani… Mai iei o gura de aer (pardon fum – ca toti fumeaza mai ceva ca o locomotiva), mai iesi afara, mai dai un telefon (doua, trei, zece, douazeci) la toti cunoscutii care sti ca sunt treji.. apoi plictisit sa tot iesi incepi cu sms-urile (pe sub masa).. le spui cat de bine si cum te distrezi…

..ce mai… in cele din urma te rogi sa vina vremea sa pleci..

…intotdeauna m-a fascinat genul asta de nunta… nu zic ca toate sunt la fel…dar eu sunt mai norocos…

Una peste alta m-am distrat de minune.. nu mai merg in viata mea la o nunta din asta “in familie”… la un prieten/cunoscut e cu totul altceva.. macar nu iti sunt toti (a se citi “toate” – macar asa sa mai ai si tu cu cine vorbi… flirta putin ca sa treaca timpul mai repede si mai placut) rude…

Eterna si fascinanta… iubire

…o intrebare pusa…  iar si iar si iar… ce te faci cand vrei sa iubesti pe cineva dar nu poti..? adica daca acel cineva te iubeste tu ce ar trebui sa faci..?.. incerci sa il iubesti, vrei dar nu poti… chiar daca merita… nu poti…

… nu plang dupa iubire… nici nu o vreau… sunt prea comod pentru ea… imi iubesc prea mult… libertatea. Am iubit (asa vreau sa cred), am fost iubit (habar nu am de ce…)… dar nu e de mine… fug aceste sentimente de mine. Se zice ca iubirea iti da aripi… mie mi le taie. Pentru mine libertatea mea inseamna acele “aripi”. Intr-o relatie trebuie sa te implici iar eu aici “gresesc”… sunt incapabil sa ma implic.

… de unde dintr-o data sentimentalismul asta.. sa scriu despre iubire? … ahhh… urasc cand se intampla asta…urasc lacrimile…

… e greu sa te desparti de cineva.. atatea momente, amintiri…ohhh amintirile astea…

Cand o sa aflu ce este iubirea aia care iti da aripi (si pe care, repet, nu o caut) o sa revin la subiect…

F.E.A.R.

..pot trece pe lista jocurilor terminate si F.E.A.R.

… mi s-a parut infricosator uneori daca, chiar te prindeai in firul actiunii si il mai si jucai noapte…una peste alta.. il pot compara cu Quake 4 (desi actiunea este mai “slaba”…peisajele sunt de asemenea mai “urate” si jocul este si mai “scurt”).

Quake e Sf… e uneori scary…daca poti considera asa sangele mult si cadavrele mutilate… insa este ok.. adik este facut de oameni cu o “imaginatie bogata”,  insa F.E.A.R e mai mult de atat… imi aduce aminte la unele scene de Max Paine (super joc de altfel)… oricum cred k trebuie sa fi “putin sarit” ca sa creezi un astfel de scenariu… 

 Am tot zis F.E.A.R. dar sa vedem si ce insemna: “First Encounter Assault Reacon”.. pe scurt o echipa de asalt…ce are ca tinta imobilizarea unui criminal (rezultatul unor cercetarii stiintifice sau ceva de genul asta)… numai k acest crimimal nu vine singur ci “la pachet” cu 100 de “clone” (ceva gen soldat universal) de care este legat telepatic (sau ceva pe acolo). Ideea e simpla.. il omori pe Paxton Fettel (baiatu’ “rau”) clonele se dezactiveaza… numai k pe el apuci sa il omori tocmai la sfarsitul jocului… Interesant  e ca nici el nu era mai mult decat un pion.. si “tu” la fel, numai k te incapatanezi sa nu mori si sa omori tot ce misca… Zic tot ce misca pentru ca in afara de putine ori in care ii vezi pe baietii “buni” (si aia pentru putin timp) toti iti sunt inamici. Jocul are la baza un proiect secret “Origin” in spatele caruia se afla Harlan Wade. La inceput victima neajutorata pe care trebuie sa o salvezi (si pe fata lui Alice) ajungi sa iti dai seama ca el este omul de stiinta “nebun” (mad scientist) din spatele la tot raul.

Toata actiunea e lagata de o “fata” (moarta, semi-moarta, in coma – nu prea am inteles) ea fiind de fapt cea care face cartile. Ea il elibereaza pe Fettel, ea il comanda pe acesta telepatic, bine.. nu in prea multe cuvinte “kill them all”…

acum despre tine.. esti nou in echipa si cu toate astea partici la misiune… plecati o echipa..mereu ramai singur..suna aiurea pana aici..da’ ce esti soldatul universal de toti mor si tu nu. Numai ca aici “incapatanarea ta” de a nu muri are o explicatie.. Nici tu nu esti un simplu om (cum ti s-a spus si la nastere “You will be a God among man” de nimeni altul decat Harlan Wade)… “Fetita” nebuna de ii vrea pe toti morti e sora ta. Cu tine incepe si se termina jocul…cu ea incepe si se termina… pentru ca nici unul nu moare… Dupa ce te lupti cu toti demonii ei (la propriu – ca niste “fantome” care tot apar de prin niste “gauri negre”)..reusesti sa distrugi Laboratorul Secret (The Valut)…distrugi..ce mai.. tot din jur… iti faci iesirea intr-o explozie de “zile mari” (parca era scoasa din documentarele despre Hiroshima and Nagasaki)… tocmai cand crezi ca ai scapat… ultimul capitol..epilogul (scurt “filmulet”) te arate pe tine in elicopter alaturi de inca doi colegi (si pilotul poate, ca pe el nu il vezi), explozia de care aminteam… se aude un fel de “poc” (:)) ) si “fata minune”, de care in sfarsit credeai ca ai scapat, apare prinsa de marginea elicopterului… imaginea se face gri..si genericul….

… ce nu imi plac jocurile sau filmele care se termina asa… astea cica lasate sa isi imagineze “spectatorul” continuarea… eu tin sa cred ca nu am mintea asa de “bolnava” incat sa imi imaginez cum ar putea continua…..sau apare F.E.A.R. 2 )